In clipa asta, nu am nici o idee. Stau, imi bat capul, ma invart, ma dau de ceasul mortii… dar… nici o idee. Si asta ma duce cu gandul la acel episod din Seinfeld, cu “a show about nothing”. Bine punctat. Un post despre nimic, asta scriu eu acum. Si nimicul asta capata forma, in linia gandurilor mele. Buzz-uri vin pe messenger, linkuri, treaba data de sef, lucruri de facut. Dar in clipa asta, gandurile le las pe campii. Primesc permanent linkuri catre bloguri (insir o parte din ele, in scopuri pur “educative”: AvionarU; Zoso; Nihasa; Andressa; Lulutza/Lulu; Ana; Sorin and many many many more). Unele mai interesante, altele nu. Nu pot sa-mi bat capul cu toate ce le primesc. Aproape toate au un blogroll imens, si aproape toate relationeaza intre ele. Fiecare comenteaza ceva, dupa ceva timp, ai gasit si in alta parte ideea, sau o contra idee. Comentariile nu contenesc sa vina, evident cu link in nume catre blogul personal.

Comunitatea online creste. Multi din cei de mai sus sunt inca de la inceput, au mii si mii de posturi pe forumurile cele mai celebre din romania, se cunosc de ceva timp, si se “perie” unii pe altii (rog evitati comentariile inutile…).

Romanii (si oamenii in general) scriu din ce in ce mai mult pe bloguri. Unii din pasiune, altii pentru bani, unii pentru ca e la moda (a se citi “Trendy”) sa ai un blog…

Eu de ce scriu? Am inceput in ideea ca o sa scot bani. Dupa ceva timp, destul de putin zic eu, mi-am dat seama ca e cam greu, dar nu vreau sa renunt. Blogul in romana, este pentru mine, pentru linistea mea. Nu o sa-l ponegresc cu reclame inutile, nu o sa-l tin pentru ca e trendy, si nu vreau comentarii de la nimeni. Nu vreau sa fie inscris pe undeva, si nu vreau sa am un blogroll imens, in ideea ca o sa se pinda cei vizati, si o sa intre si la mine pe blog, si o sa ma treaca acolo, poate poate…

Dintre toti enumerati, pe sorin il admir. Imi plac pozele lui, si imi place cum gandeste. Din cand in cand mai intru, si chiar ma relaxeaza.

Promovarea personala, din cate vad, este ca o boala. Ajungi sa fii “cunoscut”, cu mii de linkuri indreptate spre tine. Ajungi cineva, te citesc o gramada. Ii cunosti pe cei mai tari membri ai comunitatii online, si ei te cunosc pe tine. You rule! Lumea este la picioarele tale.

De ce am pus titlul “un incapabil”? Asa ma simteam cand am inceput sa scriu. Incapabil sa leg o idee de urmatoarea, gandurile zburandu-mi aiurea, si totusi incapabil sa prind unul dintre ele. Ma simteam ca un puturos, un “lazy bum” autentic, care precum Big Lebowski, sta in pijama, meditand la cei care i-au injosit covorul. Diferenta e facuta de faptul ca eu stau intr-un birou, inconjurat de corporationisti, din fericire cu mici exceptii.

Pana data viitoare cand nu o sa mai am idei, numai bine.