In perioada aia am simtit ca se intampla ceva. Intr-un fel atunci mi-am dat seama ca traiam 2 vieti. Una la liceui, si alta acasa. Pana atunci nu-mi dadeam seama de chestia asta, nici atunci nu puteam spune sigur ce se intampla, dar simteam eu ceva…
Acasa eram copilul “cuminte” visat de orice parinte, iar la scoala eram un mic terorist. A se nota, poate ma repet, dar eu am fost tot timpul cel mai mic. De peste tot. Din clasa I-a pana si acum la serviciu. Avantajul e ca au mai trecut cativa ani, si au inceput sa se angajeze oameni mai mici ca mine. Mic in ce sens? Am fost dat la scoala la 6 ani. Mi-au rapit anul ala de distractie. Si ca sa fie totul “tzaist” nici nu eram foarte dezvoltat pentru varsta mea. Asa ca, in liceu eram cel mai mic din clasa. Si ca varsta, si ca statura. Dar eu ma simteam bine. Abea zilele astea am descoperit niste memorii negate, ascunse undeva in cap.
Timid de fel, va dati seama ce distractie era la trupa de teatru. Dupa ce ma obisnuisem cu atentia oferita acolo, incepusem sa urlu si pe strada. Prin clasa, pe holuri, nu imi mai era jena sa fac o gramada de lucruri. Daca mai si luam ceva la bord era foc si para.
Atunci a fost cred si prima excursie cu clasa, prin ianuarie sau martie, chiar nu-mi mai aduc aminte. Dar o sa pregatesc o povestire despre ea, ca… parca… era amuzant 