Si urma sa plecam acasa. Era o duminica frumoasa, destul de calduta pentru vremea aia. Colegii mei de camera mi-au tras tzeapa si s-au dus la masa fara mine. Mana lu’ Banana… eh, treaba lor.

Pregatim bagajele, si plecam. Ne cerusem scuze seara tarziu la profesoara, si bausem un pahar de visinata ca sa ne impacam. Stia ca avem alcool la noi ca ne parase unul din cei ce intrasera in magazin, si mersesera cu profa. Nimic nu cimenteaza mai bine o relatie elevi-profesori ca un pahar de tarie intr-o zi friguroasa.

Ne dadusem cu punga pe acolo prin curtea cabanei, ca era zapada, dar nu prea era panta. Dar noi ne dadeam. Si ne placea.

Si plecam… mergem ce mergem, hotarasem sa coboram pe drumul de sub telecabina, poteca aia lata, special gandita si pentru iarna. Si cum mergeam, ajungem intr-o zona care se acoperise noaptea de la viscol, in panta destul de abrupta, pe care trebuia sa o traversam. Dan isi stricase ghetele in ziua precedenta, cand mersese dupa floricele pe un deal, si acum isi pusese pungi in bocanci, sa nu-i intre apa. Profesoara avea niste cizmulite cu toc, finute, numai bune de iesit seara in oras. La fel parca era si prietena ei… in fine, ajungem la zona de traversare. Noi, care mersesem pe jos, si care eram mai “curajosi” bagam viteza, unul cate unul, ca sa nu o luam la vale. Am uitat sa spun, in dreapta sus era zapada adunata intr-o cornisa, si vremea era destul de calduroasa, adica noi nu scoteam aburi. Cand eram la mijlocul traversarii, auzim din spate un tipat ascutit, de “domnisoara la ananghie” . Panica intre noi, aici murim. Cruci, rugaciuni si injuraturi, fiecare ce avea de spus in asemenea moment. Problema? Ramasese in spate, de frica… sa nu o ai avalansa… sa nu alunece…

Te-ai astepta de la o profesoara de geografie sa stie ca e BELEA mare daca tipi in asemenea situatie, dar nu… bine, am mai avut surprize in excursia aia (nu prea stia sa se orienteze cu harta in mana…)…

Banana si-a luat inima in dinti, a injurat, si s-a dus sa o ajute. A luat-o de o aripa si a trecut-o mai departe. Saved the day, sa zica mersi ca n-a murit nimeni.

Cred ca ne-a blestemat cate zile a avut pentru treaba asta. Noi ne-am distrat, drumul in continuare a fost usor, si fara evenimente notabile (decat o sapca luata de vant, si dusa in prapastie…), si inca ceva ceva seminte sparte pe drum. Asa se intampla cand mergi cu juma’ de clasa. Aveti rabdare sa ajung la clasa a 12-a, ca atunci chiar mi-am blestemat zilele. ;)