Da, stau si ma gandesc. Nu odata, nu de doua ori, nu de trei ori… nu mai stiu de cate ori, dar s-a intamplat.

Cunosti pe cineva. Si trece timpul. Si simti ca totul e ok, ca v-ati imprietenit. Il consideri un amic de incredere, si ai impresia ca ii poti spune orice. Si asa, ajungi sa te dai cu capul de perete. Si aici revin la textul de la inceput, “Nu odata, nu de doua ori, nu de trei ori… nu mai stiu de cate ori…”, cand iti vine sa strangi pe cineva de gat. De ce, tu, care mi-ai pozat in prieten atata timp, iti poti bate joc atat de usor? Nu te inteleg. De ce te roade invidia, sau ce te-o roade pe tine acolo, si te porti urat? Ai uitat tot ce am vorbit si ce am facut impreuna? Te poti cobori la ultimul nivel al existentei umane, si sa fii un ticalos, fara macar sa clipesti? Imi pare rau “amice”, dar cred ca o sa mori singur si trist in timp….

Am editat ultimul rand, am fost putin cam dur… imi pare rau. :(