Prima mea contributie la proiectul “Zestre pentru Europa – Capsula Timpului”

Aveam doar 4 ani cand s-a intamplat. Oamenii care ma aud acum spun ca am visat, sau poate ca am vazut la televizor, dar pentru mine a fost real.

Totul a inceput cand la televizor se difuzau imagini din Piata Revolutiei, si nu voi uita cat o sa traiesc imaginea “fatala”, cu elicopterul in care “fugea cuplul dictatorial”. In momentul urmator maica-mea, care “facuse rost” in stilul caracteristic epocii de o sticla de sampanie, a iesit pe balcon bucuroasa, si chiuind. Cu totii au sperat la mai bine, la un viitor stralucit.

 Pentru mine Craciunul din 1989 a fost unul cel putin bizar. Fiind din Bucuresti, se poate spune ca am “trait” evenimentele din plin. Pentru mine Mos Craciun trebuia sa vina, bradul astepta sa fie facut. Pe vremea aceea stateam in Dr. Taberei, undeva pe la Valea Ialomitei, intr-un bloc la etajul 7. Apartamentul era spatios, cu 2 balcoane, 3 camere, 2 bai… clasic.

Taica-meu a venit acasa, fratele meu, care e mai mare, a venit si el. Atunci s-a dezlantuit haosul. Se auzeau in departare focuri de arma, televiziunea era in degringolada, se tot perindau diversi, pentru mine toate erau nesemnificative. Ne mutasem toata familia in sufragerie, intr-un colt, cu salteaua pusa in geam, pentru a nu se vedea lumina afara. Televizorul era pus pe hol, din acelasi motiv. Noi dormeam intr-un colt, dupa o alta saltea de pat.

Mos Craciun mi-a adus ceea ce imi doream cel mai mult. Un RIC. Pentru ce-i ce nu-si mai aduc aminte, era un fel de IPOD al vremii. Doar ca era radio, cu o singura casca. Eu primisem unul rosu, fratele meu unul alb. Va imaginati ce am ascultat eu pe data de 25, cand l-a adus mosul. Toti se bucurau ca murisera doi oameni… la 4 anisori, nu e ceva asa de distractiv.

Alta amintire din aceeasi perioada este reprezentata de Colinde. Era prima data cand am vazut la televizor Colinde. De craciun. In aceeasi masura este ceva ce ma face sa plang si acum, si pe de alta parte ma bucura nespus… e greu de descris…

Tu ce iti mai aduci aminte de atunci? Cei care azi au 4 ani, ce vor mai stii despre revolutie? Pentru ei ce o sa reprezinte, decat un capitol in manualul de istorie?

Adevarul e trist, oameni au murit, a fost haos, si cladiri din Bucuresti inca mai poarta urme. Unii oameni plang dupa Cuplu, si inca se mai duc la Belu sa aprinda o lumanare. Si anul acesta o sa fie la fel. Si anul viitor. Si anul de dupa. Ceea ce a urmat, e la fel de trist. Haideti sa nu uitam, si, printr-un proces de vointa, macar noi, cei ce aveam 3-4 ani, sau mai mult, sa le aducem aminte si celorlalti…

P.S. Multumesc invitatiei (invitatiilor) facute de Carmen Holotescu si Adrian Cristea.