“Ca sarea-n bucate“. Frumoasa poveste, cand eram copil. Tarziu am inteles-o si eu. Dar nu e vorba despre povesti, doar vroiam sa fac o constatare: NU MAI EXISTA SARE FARA E-URI!

Acum 2 zile am fost intr-un hipersupermega-market, si am cautat sare. M-am invartiti ce m-am invartit, si am dat peste rafturile timide cu sare. Acolo nu erau foarte multe sortimente, dar aveai si de sac, si de solnita, si fina, si ultra fina, si cum vreti voi. Am luat un tub, mediu ca marime, si ma uit si eu sa vad ce contine… din obisnuinta, nu ca ma gandeam ca sarea ar putea avea ceva ciudat. Si cand, ce sa vad, antiaglomerant ceva, E nu stiu cat. Mai sa fie, astia sunt nebuni. Hai sa iau alta. Ma uit pe ea, acelasi E. Iau un saculet, de 1 kg, cu sare grunjoasa, iarasi, E nu stiu cat. Astia sunt nebuni, nu mai scapam de E-uri nici in sare. Sare din aia neagra, cum puneau parintii/bunicii la varza, canci. Nu exista pe acolo. Imi iau inima in dinti, aleg un tub de sare mediu, si imi zic, “ma, il duc acasa, vedem noi daca il folosim sau nu, ca alta solutie n-am” (era duminica seara, pe la 7…). Un semn de sus, cand am ajuns la casa, codul de bare nu se vedea calumea, si don’soara de la casa nu avea chef sa trimita pe nimeni pentru sare pana in coltul opus al magazinului. Asa ca i-am multumit, am rugat-o sa-si pastreze e-urile, si am plecat pe drumul meu.

P.S. – Merge cineva pana la Slanic Prahova in curand? Vreau si eu un cristal de sare de acolo, ca aici nu mai gasesc nimic bun…