Acum cateva zile m-am intalnit cu Marean. Sau Marian. Cum vreti voi sa-i spuneti. Avea o problema. Isi incarcase cartela Tepes Voda, si nu stia cum sa afle cat are de plata. Mergea, pe frigul ala, cu cutia la subrat, si telefonul in buzunar la piept. Dupa ce i-am elucidat misterul, cu *123#, mi-a multumit. Dupa un minut, a mai avut nevoie de mine. Vroia sa se treaca pe el in memorie. Asa am aflat si cum il cheama. Marian. 072… “Gata, v-am trecut si in agenda.”… se gandeste putin, se uita la telefon, si ma intreaba “Ia zi, a meritat la 1 mil juma’? E in cutie, acum l-am luat. Uite, mai are tipla pe ecran. A meritat nu?”. “Da, zic eu, a meritat.”. “Hai mersi pustiule, mi-ai fost de ajutor, te-am pupat pe buletin, pa.”; “La revedere…”

Cine era Marean? Un nene, de pe strada, care a venit la mine in statie la tramvai, la 35. Isi cumparase telefon, si avea mare nevoie de ajutor. Hai, v-am pupat si eu pe buletin, numai bine!