In perioada aceea inca nu “modernizasera” cabana, si cand am ajuns noi, se pare ca eram primii dupa o perioada destul de lunga. Lihniti de pe traseu, am inchiriat camera, si ne-am oprit in sala de mese. Acolo am cerut un meniu, dar ni s-a spus ca nu are rost, ca o sa mancam ce mananca si ei (cabanierii). Asa ca, ne-au servit cu o supa si felul doi, care nu mai stiu ce era, dar cert este ca am mancat de-am rupt. Si cu toate ca actiunea se petrecea acum aproximativ 6 ani, nu ne-am asteptat niciodata pentru ce urma.Cand am cerut “nota” ni s-a spus “15000 de lei”, moment in care noi am inceput sa ne cautam fiecare ,sa platim CATE 15000 de “fes”. Tanti ne-a vazut, ne-a zambit, si a zis ca nu nu, 15000 este toata consumatia. Surpsinsi, am platit.

De asemenea, in sala de mese exista si o masa de biliard. Ceva vechi, unde bilele se apropiau de a fi patrate, si tacurile niste crengi din padure. Am platit o ora, si ne-am jucat 3-4, nu mai stiu exact. Oricum cei de la cabana ne-au tratat ca pe unii de-ai lor.

Seara ne-am inspaimantat unii pe altii cu povesti de groaza, si imaginandu-ne ce putea sa apara la geam…

A doua zi de dimineata, ne astepta un traseu lung de intoarcere. Planuisem sa urmam drumul forestier, pana la drumul ce leaga Sinaia de Targoviste, si de acolo pana in Sinaia pe jos. De la Cabana Zanoaga pana la Cabana Cuibul Dorului urma sa nu mai vedem civilizatie, dar noi speram sa prindem o ocazie, ceva, sa ne usureze din drum.

Pana pe platou, vremea era placuta, o dimineata de aprilie, cu putina ceata, si racoare. Plafonul norilor destul de jos, dar era placut sa mergi prin racoare. Undeva inainte de jumatatea drumului, cand am trecut prin dreptul platoului Bucegilor, norii s-au innegrit, si parca se lasau tot mai jos, amenintatori. Atunci s-a inamplat ceea ce avea sa ne dea peste cap. A inceput ploaia. O ploaie usoara la inceput, dar pe masura ce am coborat sub plafonul de nori, s-a intetit, si nu dadea semne ca urma sa se opreasca. Dar asta era, duminica spre pranz, nu mai era cale de intoarcere. Trebuia sa ajungem la un tren, deja nu mai conta care, important era sa mergem la Bucuresti. Ploaia ne-a tinut isonul pe toata durata drumului, si anume inca aproximativ 4 ore de traseu + plimbare prin Sinaia, sa ajungem la gara. Inca nu erau banii aceia de plastic, si cu toate ca purtam o geaca de “ploaie”, nu m-a ajutat foarte mult. In gara banii, carnetul de elev, si tot ce se putea uda, era fleasca, ultima suta de metri pana in gara fiind cea mai grea, pentru ca stiam ca o sa ne oprim. Si asta nu putea insemna decat ca o sa ni se faca frig.

Am ajuns in sfarsit la tren, rupti de oboseala, ca niste curci plouate. Ne-am luat bilet, si ne-am suit in tren. Nu-mi mai aduc aminte nimic din drum, banuiesc ca am dormit. Cu toate acestea, mica mea excursie ne-a dovedit ca ne putem purta de grija, asa “mici” cum eram, 4 prieteni buni.

Ajungem si in Bucuresti, intr-un final, multumita cfr-ului, uscati, pentru ca ne-au dat caldura suficienta. Sau cel putin eu asa-mi aduc aminte. Acolo ne-a asteptat taica-meu, cu masina, si am ajuns la prima parte din articolul precedent. Eram rupti de oboseala, si febra musculara. Ne-am tarat cu totii afara din masina, si ne-am dus acasa.

Asa am ajuns sa-mi fac renume in clasa ca fiind un “om de munte” care mai stie trasee, si in general locuri interesante de vizitat. Asa s-a ajuns la excursia din clasa a 12-a, si excursia de pe 1 Decembrie… cred ca in anul 1 de facultate – deci mai sunt 2 drumetii de povestit aici, cel putin.


Dedicatie speciala, pentru cei ce nu mai sunt printre noi.