Odata ce treaba era terminata, check out-ul la hotel facut, am luat calea orasului, cu valiza dupa mine. Este, dupa parerea mea un mod destul de incomod de a calatori, preferand rucsacul peste orice troll.

Vremea  a fost de partea mea, soare si cald, cu o mica adiere in aer, temperatura de primavara, si copacii proaspat infloriti. M-am suit intr-un taxi, si am ajuns intr-un local pe gustul meu – linistit, nici prea scump, nici bodega, locul unde sucul de portocale chiar e stors din portocale, proaspat, si fara gheata. Unde ceaiul e la alegere dintr-o cutie, si mierea la discretie. Unde “Cheese Cake” inseamna un blat subtire, gen biscuite, cu crema de branza si fulgi de ciocolata – totul stropit cu lichior de cafea. Unde poti sta linistit 2 ore, sa savurezi ceaiul si sa citesti in liniste. 

Dupa ce a trecut destul timp, si se apropia timpul sa ma indrept spre casa, am iesit la aer, o plimbare pe strada Angel Kanchev, am gasit un taxi si am luat calea aeroportului.

Am mai facut odata o asemenea iesire. Am ajuns intr-un oras strain, pentru prima data in vizita, si de la ora 7 dimineata cand ajungea trenul, pana la ora 12:30 a trebuit sa-mi umplu timpul cu ceva. Am mers prin centru, pana la o micuta si cocheta cafenea, unde am dat deschiderea la ora 8, fiind primul client. In 15 minute s-a ridicat la asteptari, si era prin de studenti, elevi, corporatisti, toti in drum spre job, la cafea si un biscuite.

Nu stiu altii cum fac, dar mie imi place cand vizitez un oras nou, sa-l bat la picior. Singur, de preferat, pentru a avea cum sa asimilez esenta orasului, prin ochii mei. Am facut asta in Cluj, in Roma, in Reading si in Sofia. Pana acum, in acele plimbari am facut cele mai reusite poze, am ajuns la cele mai bune concluzii despre mine si viata mea, si lumea nu a mai fost neagra, ci roz. The sky was not yellow, it was chicken.

Vine Pastele, vine 1 Mai… in ce orase ne mai vedem?