Comments on: Lipsuri

By: Raluca

Raluca — Mon, 08 Mar 2010 21:20:39 +0000

Ei, nu strica un impuls de a face ceva intr-o anumita directie – uneori, desigur. Pentru ca, fara impulsuri, ajungem sa regretam o tona de chestii pe care le puteam face si n-am avut the drive to/the courage to/the dare to Bine, iti spune asta cineva care masoara de un miliard de ori si in 99% din cazuri decide ca e mai bine sa nu taie

By: Cristi

Cristi — Tue, 02 Mar 2010 18:40:21 +0000

@MEfi – marketing? N-am nevoie, produsele bune se vand de la sine – look at pepsi, nu-si mai cumpara reclama si nu mai investesc milioane in reclame noi.
@Raluca – Nu e vorba de cautare, in viziunea mea, mai degraba de asteptare. Iti proiectezi niste asteptari, pentru ca eu cel putin nu fac nimic in directia aia. Daca e sa fie bine, daca nu, iarasi bine.

By: Raluca

Raluca — Tue, 02 Mar 2010 18:33:53 +0000

Ce ma scapa pe mine in discutia asta e faptul ca, daca vorbim de cautare, asta se intampla oricum. Toti suntem in cautarea a… ceva. Nu trebuie sa fie neaparat iubirea vietii. Eu caut linistea, de pilda. Altii cauta succesul, altii modalitati de finantare sa poata ajunge pe Everest…

By: MEfi

MEfi — Tue, 02 Mar 2010 18:27:37 +0000

Trebuie sa stii niste marketing => sa te vinzi bine… apoi sa te tii bine pe piata sa bati competorii noi si entuziasti ))))))

By: Cristi

Cristi — Tue, 02 Mar 2010 14:03:06 +0000

Dar n-am zis ca sunt in cautare. Erau doar niste constatari trecatoare. Cand se intampla, se intampla, nu trebuie sa fie ceva special.

By: Raluca

Raluca — Tue, 02 Mar 2010 08:08:42 +0000

Eh, mai Cristi… Ne petrecem mare parte din viata cautand. De cele mai multe ori negasind. Si negasirea ne frustreaza ingrozitor. Dar partea buna e ca timpul ne ajuta sa mergem mai departe. Si, inca si mai bine, tot el ne da…timp timp sa ne vindecam, timp sa ne regasim, timp sa asteptam, timp sa ne bucuram de celalalt.

Ti se va intampla si tie Ileana Cosanzeana Stiu, suna rau acum. Dar promit eu ca de maine incolo chestia asta va suna din ce in ce mai bine

By: cristina mihala

cristina mihala — Tue, 02 Mar 2010 06:07:07 +0000

Pentru ca am fost un copil curios, tot timpul m-am intrebat ce s-a intimplat cu Fat si Ileana pina sa ajunga la adinci senilitati. Si pentru ca am crescut si m-am mai desteptat, lucrurile mi s-au dumirit. Cu timpul, Fat vazu ca Ileana isi da cu apa oxigenata si rimel, uneori afuma mincarea si sta imbufnata cind el vine obosit de la casapit zmei si nu are chef s-o birfeasca pe fata imparatului Rosu. La rindul ei, Ileana vazu ca Fat nu e chiar ceea ce vazuse din turn la inceput. Fat umbla cu camasa botita si nu-si spala calul, nu nimerea niciodata doua sosete de aceeasi culoare, cind era perioada de prohibitie la zmei aducea acasa doar niste pui amariti de Avicola pe care avea pretentie ca Ileana sa-i gateasca cu gust de fois gras de zmeu, iar seara intirzia pentru ca se ducea cu piticii la un paharut, iar Ileana il suspecta ca o viziteaza pe Alba. Nimic nu era ceea ce paruse… Dar pentru ca povestea se termina in spirit pasnic, cei 50 de ani de casnicie in care uneori i-a apucat nebunia divortului au fost cei mai fericiti pina sa ajunga si la batrineti mai blinde. Si, cind ea se imbolnavi de Alzheimer, de fiecare data cind venea Fat acasa, Ileana se indragostea iarasi de el, chiar daca era batrin si il carau zmeii in spate. Fat se imbolnavi si el de Parkinson si, pentru ca scapa mereu paharul de vodca pe hainutele piticilor si Alba, fara sa mai fie asa alba, mai aproape de Cenusareasa, nu mai era prin preajma sa le spele bulendrele si piticii incepusera sa miroase ca o spelunca din fundul padurii, Fat renunta la obiceiul lui de a veni tirziu seara acasa…
Daca exista Feti si Ilene? Sint absolut convinsa!!! Depinde doar cum iti asterni povestea…