Incepe la ora 4, cand te trezesti cu telefonul in mana, in timp ce incercai sa scrii un sms seara. Nu te trezesti oricum, ci urlii putin, ca-ti aduci aminte prin vis ca era, poate, ceva important. Read the rest of this entry »

Acum 2 zile incepusem un draft, si asa a ramas. Mai jos textul, care e inca valabil:

“La modul cel mai serios, vreau sa mananc o prajitura azi, si sa fie ceva bun. Problema de baza e ca nu stiu unde.”

Serios oameni buni, unde se poate manca o prajitura buna in orasul asta?

Trecand mai departe, am cateva sfaturi, cu toate ca nu ma consider in masura sa invat oamenii cum sa faca treaba, dar trebuie sa le spun:

Intr-o companie, daca vrei sa fii luat la ochi ca fiind un om ok, NU TE PLANGE toata ziua ca nu merge aia, ca esti cocosat de munca, mai stiu eu cum. Nu, e un mod de a pune problema gresit. Trebuie sa stii unde stai, cat de mult poti sa faci, cat de mult poti trece peste ca sa faci mai mult, si cand. Nu te plangi, nu de fata cu o gramada de colegi, cu care poate nu ai nici o treaba. Da, acasa te duci si plangi in pumni ca te cocoseaza pe plantatie nenorocitii aia, dar nici asta nu e sanatos (alta poveste, alta discutie…).  Recomandarea mea e sa inveti fie sa-ti bagi picioarele, pentru ca asa cum spun doua zilace romanesti, auzite si de mine azi – “cine-i hranic si munceste are tot ce vrea, cine-i smecher si chiuleste are tot asa; cine-i hranic si munceste ori e prost ori nu gandeste“. Pai bine, acum nu intelegeti ca eu recomand la leneveala, dar cand cineva invarte biciul deasupra ta, si nu doar in capul tau cum e in cazul aceste povestiri, atunci sa ma scuzati.

Acum sa dam in partea cealalta, cu eschiva si cu lenea. Recunosc, e un skill. E nevoie de cineva cu adevarat priceput sa poata pasa task-uri, sa isi poata baga picioarele, si totusi sa iasa in fata ca salvatorul, eroul zilei, cel muncit pe branci si care totusi a scos-o la capat. Dar acum, dupa ce a trecut totul, nu e de ajuns sa faci un mizilic, si sa-l faci sa para mare. Pana la urma lumea te ia la ochi, si te vorbeste, si ai mancat cacat atat de mult ca nu-i mai simti gustul, si poti sa continui sa imbarligi, dar sunt cativa care vad. Doar ca nu-ti spun in fata in momentul asta, nu inseamna ca nu vad si ca nu o sa-ti verse toata latrina in cap cand ajung si ei la fundul sacului. Daca profiti, fa-o cu bun simt, si cand e cazul, nu cand ai sacul cu tine si matza din el se zbate de mama focului.

-pauza 3 minute, ma doare mana, ca le scriu la foc continu-

Si acum ajungem la lingau. Cu totii il stim, il avem in firma, ajunge sus, departe, face numai cacaturi, si totusi e privit bine de sus. Cred ca genul asta de om combina si din categoria anterioara, a lenesului, doar ca le are foarte bine pe partea de bullshit, si la un moment dat in viata lui chiar munceste, pentru a se remarca. Probabil dupa ce face asta, isi da seama ca poate trai mult si bine pe “grasimea” acumulata inainte, cand chiar muncea. Din cand in cand reuseste totusi o sclipire, isi aduna in jurul lui niste acoliti, pentru ca odata ce ai lins unde trebuie, incepe sa-ti placa si tie sa primesti tratamentul asta, si chiar il consideri o calitate in oameni. Dar, cum se spune in batrani, cu cat esti mai sus, cu atat cazi mai tare. Am vazut cazuri la viata mea, si recunosc ca am avut o placere deosebita sa le spun, intr-o conversatie sau alta, ca totul se plateste. Ahh, sweet taste of victory…

Acum, as putea merge mai departe, poate chiar sa descriu combinatia de categorii in care ma aflu, sau poate nu, dar tare curios sunt de experientele altora cu loaze, lingai si plangaciosi. Poate aveti pe unul chiar in fata voastra acum, poate nu. Poate lucrati in acel “dream job”, visul oricariu absolvent de facultate, sa faca un lucru bun in viata, si meaningfull. Pacat ca unii ajung la peste 25 de ani, lucreaza in o gramada de companii, si inca mai cred ca ar putea muta muntii… Asa deci, sa va aud, unde mancam o prajitura zilele astea?

Nu stiu cati dintre voi trec prin asta, dar de multe ori mi-a fost spus ca sunt aparent, inocent. – intro pompos, pentru un articol de demult… Read the rest of this entry »