De ce sa scriu articole pe blog doar cand am dileme, sau doar cand nu-mi place ceva ce se intampla? Nu imi pare corect fata de mine sa vorbesc prapastios, sa ma exprim doar cand sunt afectat de ceva in sens negativ. Toata ziua am rememorat experiente placute din trecut. Am vorbit despre mine, despre lucrurile facute, si mi-a placut. Pentru ca nu trebuia sa-mi exprim dezamagiri trecute, depresii avute, sau cine stie ce explicatie pentru o reactie negativa. Dimpotriva, am vorbit despre lucruri interesante, despre munte, despre calatorii, despre aventuri si pasiuni apuse. Mi-am adus aminte de o vara superba, cu toate ca am fost obosit constant. Am trait momente minunate, si nimeni nu le poate lua inapoi. Imi e dor de vremea respectiva, dar totusi mi-a ramas un gust placut,

Am dor de duca, si de experientele traite intre straini. Vremuri si experiente in care nimeni nu iti cere nimic, toti de iau de bun, asa cum esti atunci. Cum spun cartile “think outside the box”, nimeni nu te opreste sa o faci nici cand esti intr-un “calapod” facut de altii. Tot ce trebuie sa faci e sa traiesti cum iti vine – doar sa nu stanjenesti pe altii.

Quote of the day (I’m not there):

“Seven simple rules of going into hiding: one, never trust a cop in a raincoat. Two, beware of enthusiasm and of love, both are temporary and quick to sway. Three, if asked if you care about the world’s problems, look deep into the eyes of he who asks, he will never ask you again. Four, never give your real name. Five, if ever asked to look at yourself, dont. Six, never do anything the person standing in front of you cannot understand. And finlly seven, never create anything, it will be misinterpreted, it will chain you and follow you for the rest of your life. “

Lucrurile nu se intampla in fast forward sau slow motion. Ar trebui sa ne dam timp sa apreciem, timp sa ne displaca, si timp sa asimilam. Intr-un fel, nu regret nimic din trecutul meu, dar in acelasi fel nu incerc sa-mi ingradesc nici trairile viitoare. Poate ca doar daca e pentru un moment, poate fi ceva savuros. Daca am sti sa prelungi senzatia, sentimentul, gustul, mirosul, atingerea, am putea tine savoarea mai mult. Dar ce ne facem daca o prelungim prea mult si nu apucam sa mai fim “atunci si acolo” cand se intampla, pentru ca suntem prea concentrati pe senzatie?

Oare nu ar fi normal sa ne putem gasi echilibrul, emotional, afectiv, si sa putem face asta? Sau e nevoie sa conspire universul in favoarea noastra, sa gasim persoana alaturi de care toate cele enumerate mai sus sunt naturale, vin de la sine, si totul trebuie sa fie perfect? Parafrazand “chick flicks”, tipii inca mai cauta pe Cosanzeana si tipele il asteapta pe cavalerul pe cal alb?…